comuniunea om-natura. se mai poate?

ipoteza ar fi cam asta: io fiind presupusu' omu' (evident curat, prezentabil, fara vicii si situatie materiala fantastica; restu de dimensiuni fizice le dau la tel) caut comuniune cu o asa-zisa natura (evul mediu in cazu' de fata).
tocmai am dat azi peste o discutie pe net care m-a dus cu gandul la o alta discutie de pe net si din discutie pe net in discutie pe net am ajuns evident la facebook. ce are asta cu omniprezenta comuniune om-natura? mai nimic decat ca scurmand prin imensu munte de reziduuri (halde de steril conform manualului de geografie generala clasa a 10-a ce) am ajuns cumva cu ratu la Jethro Tull. Si de aici incepe un nou univers. Imediat au inceput sa-mi revina amintiri incredibile din perioada liceului cand ascultam ansamblul asta cu o erectie mentala de nedescris. pe atunci nici macar nu visam ca mai este posibil a vedea trupa asta in ceva cantare live. da' s-a intamplat recent intr-un teatru mic si cochetel de aci din Chicago si iar baiet fiind paduri cutreieram pe ritmuri clasice prelucrate cu tenta celtica. si mai nou orientala (un turneu recent in India pe care inca nu l-am achizitionat).
se pleaca de la menestreli spre Bach si Beethoven si se translateaza totul in termeni de rock progresiv/psihedelic din anii 60-70.
ascultati Ian Anderson din nou daca ati mai ascultat, sau daca nu, recomand tuturor o excursie incredibila intr-o lume demult apusa.
io chiar m-am conectat la fluxu universal de enerjii al naibii de pozitive.
inca mai cred in titlu.